Parcul „Grădina Publică Vasile Alecsandri” – perla orașului Edineț
Locuitorii municipiului Edineț consideră că parcul „Grădina Publică Vasile Alecsandri” este principalul obiectiv de atracție al localității. Cel puțin asta arată datele unui sondaj realizat în municipiu.
Astfel, experții și specialiștii Primăriei municipiului Edineț au decis ca o parte a investițiilor din cadrul proiectului „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor”, destinate gestionării zonelor verzi, să fie orientate către una din zonele parcului.
În curând vom lansa un sondaj, pentru a afla care zonă a parcului, din cele trei selectate preventiv, trebuie amenajată prioritar.
Dacă aveți propuneri, idei, sugestii și vreți să vă implicați în dezvoltarea orașului, nu ezitați să ne contactați.
Proiectul „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor” este implementat de Primăria municipiului Edineț în parteneriat cu primăria municipiului Alba Iulia, România, cu susținerea financiară a Uniunii Europene.